ganduri scrise de Palimpsesta:
Citesc Cioran. Niste interviuri date prin anii 70, 80. E paradoxal omul asta! Nu cred sa fi auzit de cineva care sa traiasca cu atatea contradictii in el. Si sa nu explodeze.
Sa stai pe tusa, fara nici o meserie, toata viata, dar sa traiesti la intensitate maxima fiecare clipa. Sa scrii despre sinucidere si povara de a exista, dar paginile cartilor tale sa degaje vitalitate. Sa citesti cu febrilitate sute de carti, sa ai acces la cunostinte de cel mai inalt nivel, si sa afirmi ca formatia ta intelectuala nu a facut nici o diferenta in viata. Sa intalnesti oameni cu greutate, din mai toate sferele posibile, dar sa preferi conversatiile cu ciobanii si taranii din satul natal. Sa recunosti ca esti extrem de orgolios dar sa marturisesti (cu sinceritate!) ca nu te gandesti nicidecum la potentialii cititori atunci cand scrii o carte. Sa ai ca tata un popa de tara si ca mama presedinta unei organizatii a femeilor ortodoxe, iar tu sa imbratisezi, cu patos, scepticismul. Si chiar sa-ti convingi fratele, prin santaj emotional, sa renunte la hotararea cruciala de a se calugari. Sa te hranesti zi si noapte cu biografii de sfinti si sfinte (!!) dar sa nu fi atins deloc de tentatia credintei (sau cel putin asa sa sustii.) Sa-ti spuna mama ca mai bine te avorta, iar asta sa te elibereze si sa te faca sa o apreciezi mai mult.
Iar lista poate continua.
Bizar, nu? Asa m-am gandit si eu la inceput. Dar dupa ce am recitit unele pasaje si am facut efortul de a fi sincera cu mine, am ajuns (inevitabil?) la concluzia ca exista un mic Cioran in mine. Cum poate exista in toti. Si m-am relaxat putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu